• Cont nou
  • Autentificare
  • Produse favorite (0)
  • Retur produse
  • 0 produse
Nu aveţi nici un produs în coșul de cumpărături.
0

Trucuri de curățare a accesoriilor de bucătărie

Trucuri de curățare a accesoriilor de bucătărie

Dacă în ultimul articol am povestit despre ustensilele de bambus, revenim astăzi cu un articol despre cum să cureți eficient toate accesoriile de bucătărie.

Nu doar ce gătim este important pentru un stil de viață sănătos, ci și curățenia din jur. În bucătărie este cu atât mai importantă, pentru că toate bacteriile și impuritățile din accesorii și ustensile de gătit, ajung direct la noi în farfurie.

Fiecare obiect în parte se curăță diferit în funcție de material și utilizare, așa că vom trece prin toate în acest articol. Presupunem că le speli de mână, pentru că în cazul mașinii de spălat vase sunt alte indicații, menționăm doar că temperatura înaltă contribuie foarte mult la eliminarea bacteriilor, de aceea se recomandă și fierberea.

Cum curățăm fiecare accesoriu din bucătărie

Dacă pentru vase, pahare și căni procesul este mult mai ușor și indiferent de cât de murdare sunt, ar trebui să se curețe rapid cu un burete și detergent de vase, treaba se complică puțin la accesoriile care, culmea, ne fac viața mai ușoară când gătim.

E ok, avem soluții rapide și ușoare și pentru accesorii, așa că nu o să-ți pară rău că le folosești.

Cuțitele și lamele de blender

Nu trebuie să fugi de blender pentru că este greu de curățat. Cea mai simplă și rapidă tehnică este să pui în vas puțin detergent, apă caldă și să-l pornești din nou pentru 15-20 de secunde. Apoi trebuie doar să-l clătești și gata. Este perfect curat!

Răzătoarele

Pentru a evita să te rănești în răzătoare, curăț-o de resturi imediat după folosire cu o pensulă sau perie de bucătărie. Apoi o poți spăla rapid cu orice detergent și clăti sub jetul de apă.

Ustensilele din lemn

Lingurile sau spatulele de lemn sunt nelipsite din orice bucătărie și nici nu este de mirare. Sunt ușoare, simplu de utilizat, nu se încing atât de ușor de la căldură și nici nu distrug tigăile.

Dezavantajul, în schimb, este că trebuie spălate foarte bine și dezinfectate din când în când. Lemnul este un material poros, așa că bacteriile și resturile de mâncare pătrund foarte bine în material.

Ustensilele din lemn ar trebui curățate imediat după utilizare cu un burete dur sau o perie aspră, cu un detergent de vase de calitate și frecate foarte bine la fiecare colț sau curbă. La final, se clătesc foarte bine sub jetul de apă cât mai fierbinte. Dacă ai posibilitatea, lasă-le la uscat la soare.

Folosește mănuși de cauciuc de fiecare dată, pentru a-ți proteja mâinile, care se usucă foarte tare de la detergent și apă fierbinte.

Poți dezinfecta obiectele din lemn la câteva utilizări cu un amestec simplu, dintr-un căpăcel de clor și 20 de apă. Ține-le într-un vas, în care să fie acoperite complet de soluție, timp de o oră. Apoi le poți spăla normal. Eventual înmoaie-le câteva minute și în apă cu detergent, cât să iasă mirosul de clor din ele. Pentru a elimina mirosul de clor, poți încerca să le freci și cu o jumătate de lămâie și sare, apoi să le usuci la aer.

Lemnul nu trebuie lăsat în chiuvetă nici măcar peste noapte. Apa și umezeală favorizează deteriorarea ustensilelor, care se vor crăpa și vor deveni găzdă pentru și mai multe bacterii.

Recipientele și ustensilele din plastic

Plasticul este mai ușor de curățat, mai ales dacă nu ai gătit cu multă grăsime. În acest caz, le poți lăsa peste noapte la înmuiat într-o soluție pe care o poți face acasă, detaliată mai jos. Îl poți spăla cu orice, având în vedere că nu se zgârie și nu reține resturi de mâncare sau ingediente din soluțiile de curățat.

Caserolele din plastic în care ai ținut alimente grase, pot fi lăsate la înmuiat peste noapte în apă cu detergent sau o soluție din bicarbonat, oțet și zeamă de lămâie.

Aluminiul

Vasele și obiectele din aluminiu ar trebui spălate rapid pentru că se pătează în timp, așa că ideal este să fie mereu curate și uscate.

Un truc pentru a-i reda strălucirea este să fierbi un litru de apă cu câteva pliculețe de sare de lămâie, cu care să clătești obiectele. Usucă-le bine după această procedură. Poți fierbe ustensilele și într-un amestec de apă cu aproximativ 8 linguri de oțet, pentru același efect.

Același lucru este valabil și pentru inox, pe care îl mai poți curăța de pete cu o lavetă înmuiată în oțet alb. Nu folosi bureți duri sau din sârmă pentru aluminiu și inox, pentru că sunt foarte abrazive și vor zgâria materialul.

Obiectele din sticlă

Sticla se curăță poate cel mai ușor, nu reține bacterii și dacă le înmoi 1-2 ore, chiar și obiectele cu multă mâncare arsă sau lipită de ele se vor curăța ușor.

Partea neplăcută aici este că pot rămâne urme de la apă sau chiar de la mâini. Poți prepara o soluție din părți egale de alcool brut, apă și oțet, cu care să le cureți foarte bine la final. Soluția funcționează foarte bine și pentru geamuri sau oglinzi.

Cuțitele

Este foarte important să prevenim ruginirea cuțitelor, înainte de toate. Pentru asta, spală-le mereu imadiat după folosire și usucă-le imediat sau lasă-le într-un loc cald. Ideal ar fi să le depozitezi într-un suport de lemn sau unul magnetic, pentru a nu le toci lamele.

Curăță-le foarte bine și în locul în care se îmbină lama cu mânerul, un loc mai ușor de ignorat, care favorizează apariția bacteriilor. Din când în când le poți igieniza cu oțet încălzit sau cu amestecul de clor.

Curățarea urmelor de etichete

Pe cât de mult iubim să cumpărăm lucruri noi pentru bucătărie, tot este un chin să cureți urmele de etichete, care se lipesc adesea direct pe obiect.

Primul pas este să cureți cât de mult poți din autocolant cu unghia. Apoi, înmoaie o cârpă sau o lavetă în apă și las-o peste autocolant timp de 2-3 minute. Dacă după ce cureți bine cu buretele, tot rămâne urma, repetă procesul.

Pentru metal, sticlă sau porțelan, poți încerca să pui ulei, unt sau orice lichid gras peste urmă, să înmoi bine, apoi să speli cu buretele. Pentru sticlă funcționează bine și acetona cu care îndepărtezi lacul de unghii.

În cazul materialelor mai poroase precum lemnul sau cartonul, poți aplica o soluție cu un conținut mare de alcool, spirt sau alcool brut, iar după ce freci ușor să usuci cu un uscător de păr. Aerul cald înmoaie lipiciul de pe orice material, așa că poți folosi metoda cu orice accesoriu, înainte de spălare.

Cu ce spălăm accesoriile de bucătărie

Pe rafturile din magazine regăsim o mulțime de soluții și tipuri de detergent pentru vase.

Ingredientele care nu ar trebui să-ți lipsească niciodată din bucătărie sunt oțet de mere, lămâi, bicarbonat de sodiu și sarea, care devin aliați de nădejde la curățarea eficientă a ustensilelor și accesoriilor de gătit.

Trucuri de curățare a accesoriilor de bucătărie

Lămâia poate fi folosită singură pentru eliminarea bacteriilor, dacă freci accesoriile cu o jumătate de lămâie, iar apoi le lași jumătate de oră, cât să acționeze acidul din lămâie.

Detergent de vase lichid

Mixează într-un recipient zeama de la 2-3 lămâi, 2-3 linguri de bicarbonat de sodiu, o ceașcă de oțet de mere, 2 cești de apă. Amestecă bine și folosește soluția pentru a curăța orice ustensila sau suprafață din bucătărie. Aceeași soluție poate fi folosită pentru a lăsa la înmuiat recipientele sau accesoriile care au un miros neplăcut și grăsime. Lasă-le peste noapte la înmuiat, apoi spală-le și clătește-le foarte bine.

Bicarbonatul de sodiu poate fi folosit și ca pudră de curățat pentru orice material. Pur și simplu presară bicarbonatul deasupra și freacă foarte bine grăsimea întărită sau petele. Bicarbonatul amestecat cu zeama de lămâie poate înlocui cu succes și produsele de curățat abrazive, la fel de eficiente, dar mai scumpe, din orice supermarket.

Pentru petele de ulei sau grăsime de pe materiale textile, pune sare sau bicarbonat de sodiu pe pată și lasă 10-15 minute să acționeze înainte să le speli.

Dacă s-a ars mâncarea și a rămas lipită de accesorii, un truc ingenios este să le lași la înmuiat în cola câteva ore și se vor curăța foarte ușor după. O altă opțiune este să pui apă cu detergent într-o oală sau tigaie și să le fierbi câteva minute, iar apoi să le lași până se mai răcește apa și le poți spăla.

Cele mai multe obiecte se dezinfectează dacă le fierbi în apă. Este, de exemplu, și cea mai bună opțiune pentru a distruge toate bacteriile din periuțele de dinți. Fierbe-le câteva minute obligatoriu după cumpărare și poți repeta procesul periodic. La fel cu orice alt obiect pe care îl utilizăm, mai puțin plasticul, sticla sensibilă sau porțelanul, care se curăță doar cu apă, un detergent delicat și un burete fin.

Ca regulă generală de igienă în bucătărie, este important să înlocuiești cât mai des bureții, periile și lavetele, să dezinfectezi toate suprafețele din când în când, coșul de gunoi și chiuveta. Tot bicarbonatul vine în ajutorul scurgerilor înfundate. Adaugă 2-3 linguri de bicarbonat în scurgere, lasă câteva minute și apoi toarnă o oală de apă fierbinte în scurgere. Repetă procesul dacă este nevoie.

În concluzie, fă-ți stocul de lămâi, bicarbonat și oțet și curăță periodic bucătăria și toate ustensilele de gătit, pentru o igienă bună și o viață mai lungă a vaselor și accesoriilor.

Produse recomandate:

Alte articole care te-ar putea interesa: