• Cont nou
  • Autentificare
  • Produse favorite (0)
  • 0 produse
Nu aveţi nici un produs în coșul de cumpărături.
Coș

Deserturi aromate şi înghetate

Deserturi aromate şi înghetate

Din fericire, preferințele și gusturile sunt diferite, iar în majoritatea cazurilor sunt simultane. Spunem “din fericire”, deoarece există mașinile de înghețată de la Cuisinart si Unold, care pot pregăti în același timp două sortimente diferite de desert, care se topește de fericire când este savurat. Îți propunem trei rețete de desert rece pentru a fi pregătiți pentru orice poftă care poate interveni într-o zi caniculară de vară.

Înghețată cu fistic:

Ingrediente (pentru 8 porții)

    • 1 l de lapte gras
    • 2 păstăi de vanilie, cu boabele scoase și înjumătățite
    • 250 gr de zahăr granulat
    • 200 gr de fistic crud, curățat
    • 500 ml de smântână
    • ½ linguriță de sare
    • 8 gălbenușuri de ou
    • ¼ linguriță de extract pur de migdale
    • 75 gr de fistic prăjit și mărunțit

Mod de preparare:

Pas 1: Într-o cratiță de dimensiune medie se toarnă laptele, boabele de vanilie (cu tot cu păstăi), jumătate din cantitatea de zahăr și tot fisticul şi se lăsă pe aragaz la foc mic-mediu. Amesteci foarte bine ingredientele până le omogenizezi și până când compoziția da în clocot, după care îndepărtezi cratița de pe foc, să se răcească timp de 1-2 ore.

Pas 2: Adaugi smântâna și sarea și din nou, așezi cratița pe foc mic, amestecând ușor, până aproape ajunge în punctul de fierbere.

Pas 3: În timp ce amestecul de smântână-fistic-lapte ajunge treptat în punctul de fierbere, așezi într-un castron gălbenușurile și zahărul rămas, iar cu ajutorul unui mixer (sau al unui tel), le agiți până devin obligat-forțat un amestec omogen și vâscos.

Pas 4: Odată ce amestecul de smântână-fistic-lapte a ajuns aproape de fierbere, iei de pe foc şi, cu grijă, torni cam 1/3 din ea peste compoziția din gălbenuș și zahăr și amesteci bine. Mai adaugi 1/3 din amestec peste compoziția gălbenuș-zahăr, din nou amesteci, și ultima treime la fel dupa care torni tot ce ai obținut (ghici!) înapoi în cratiță.

Pas 5: Cu o lingură de lemn amesteci constant, până se îngroașă compoziția. Atenție, însă, să nu ajungă să fiarbă, deoarece gălbenușurile se vor “prăji”, așa că operațiunea ar trebui să dureze câteva minute.

Pas 6: Adaugi și extractul de migdale, iar ceea ce obții strecori printr-o sită deasă (pentru a rămâne compoziția fără pastaile de vanilie) și lași totul să ajungă la temperatura camerei, sau să se răcească perfect, peste noapte.

Pas 7: Când toate acestea s-au petrecut conform planului, pornești mașina de înghețată (după ce ai lăsat bolurile de înghețată la congelator, în funcție de temperatura scăzută la care poate ajunge acesta, maxim 24 de ore), torni “poțiunea fermecată” într-unul din bolurile congelate și în aproximativ 30 de minute aceasta se va transformă în înghețată.

Pas 8: Înainte de a fi gata, presară și fisticul mărunțit, să se integreze în chestiunea delicioasă obținută, iar dacă îți dorești ca înghețata să fie mai fermă, las-o la congelator aproximativ 2 ore (după ce ai sechestrat-o într-un recipient cu închidere etanșă). Îți recomandăm să o scoți de la congelator din timp, cu aproximativ 15 minute înainte de servire, să te poți bucura de întreaga sa aromă și textură.

Iaurt înghețat cu mango:

Ingrediente (pentru 8 porții)

    • 700 gr de iaurt simplu, fără grăsime, strecurat printr-un tifon
    • 200 gr de zahăr granulat
    • 5 mango decojite, fără samburi și tocate mărunt
    • 2 lingurițe de suc proaspăt de lămâie verde

Mod de preparare:

Pas 1: Pentru reușita rețetei, alege fructul copt și proaspăt.

Pas 2: Într-un bol generos, amesteci bine iaurtul cu zahărul și îl lași deoparte.

Pas 3: Cu ajutorul unui blender, transformi bucățelele de mango în piure și apoi le contopeşti cu sucul proaspăt de lămâie verde și cu ~150 gr din amestecul iaurt-zahăr (din bolul generos). După ce s-a omogenizat bine amestecul, îl torni în bol, peste restul de iaurt amestecat cu zahăr. Acoperi bolul și îl lași pentru 1-2 ore în frigider, să mediteze la cine a devenit. Dacă stă peste noapte să facă treaba asta, e și mai bine.

Pas 4: După această perioada de așezare interioară a compoziției, o torni într-unul din bolurile de înghețată (pregătit după cum am stabilit în rețeta anterioară) și pornești mașina de înghețată.

Pas 5: Lași să facă ce știe ea cel mai bine pentru aproximativ 30-35 de minute, iar rezultatul ar trebui să fie unul cremos și frumos texturat. Dacă îți dorești ceva mai ferm, îl poți lasa la congelator (într-un recipient închis ermetic) timp de 2 ore, scoțându-l de acolo înainte cu 15 minute de servire.

Sorbet cu busuioc și lămâie:

Ingrediente (pentru 8 porții)

    • 1 l de apă
    • 1 kg de zahăr granulat
    • 3 linguri de coajă de lămâie, separate
    • 100 gr de busuioc proaspăt
    • 1 vârf de cuțit de sare
    • 1 l suc proaspăt de lămâie

Mod de preparare:

Pas 1: Busuiocul oferă o aromă interesantă sorbetului, dar în locul lui poți folosi orice altă plantă aromatizantă preferi.

Pas 2: Prepari într-o cratiță de dimensiuni medii un suc simplu de lămâie cu apă, zahăr și cu 2 linguri de coajă de lămâie, și așezi cratița pe foc mic, amestecând bine, până când se dizolvă tot zahărul. Apoi îndepărtezi cratița de pe foc și adaugi în ea sarea și busuiocul, le amesteci și le lași pe toate într-un abandon total de 30 de minute.

Pas 3: Te întorci la compoziție și îi oferi sucul proaspăt de lămâie, o acoperi cu un capac și o așezi pentru 2 sau 3 ore la frigider (sau peste noapte).

Pas 4: Strecori compoziția cu ajutorul unei site fine și apoi o torni într-unul din bolurile mașinii de înghețată. După ce lucrează aproximativ 30-35 de minute, presari în bol coajă rasă de lămâie rămasă și lași să se amestece bine.

Pas 5: Dacă vrei un sorbet mai consistent, îl închizi ermetic și îl bagi la congelator 2-3 ore, iar înainte de servire îl eliberezi cu aproximativ 15 minute.

Produse recomandate:

valuePrice lei

 

valuePrice lei

 

valuePrice lei

 

valuePrice lei

 
 

valuePrice lei

 

valuePrice lei

 

valuePrice lei

 

valuePrice lei

 
 
 

Alte articole care te-ar putea interesa: