Viața e frumoasă, dar brânzeturile o fac de-a dreptul extraordinară. Orice iubitor de brânză poate să confirme că mâncărurile sunt întotdeauna mai gustoase dacă conțin măcar unul dintre aceste ingrediente magice: parmezan, telemea, cheddar, gorgonzola, mozzarella, gouda sau gruyère.
Expresia supremă a devotamentului pentru brânzeturi stă în două metode culinare franțuzești: fondue și raclette. Despre fondue poți afla mai multe din articolul nostru: Cea mai tare petrecere cu fondue, iar în magazinul online vei găsi o varietate de vase și accesorii pentru fondue: vase specialități.
Raclette este o metodă mai puțin cunoscută decât fondue (cel puțin în țara noastră), ceea ce o face o candidată ideală pentru mese memorabile și ocazii speciale. Dacă vrei să te bucuri de o experiență culinară aparte (și bogată în brânză fierbinte), te invităm să descoperi mai jos tot ce ai nevoie să știi despre raclette!