Descriere
O masa marocana vă va surprinde întotdeauna printr-o diversitate de arome, gusturi şi texturi. Bucataria de aici este la fel de variată precum cultura. Influenţele diferitelor popoare se pot încă citi printre mirodeniile care se perindă prin farfurii. Bucatariile berbera, araba, maura, turca şi evreiasca sunt doar câteva dintre sursele cărora Marocul le datorează bogatia gustului său. Iată câteva arome pe care le veţi simţi cu siguranţă: chimen (kamoun), ghimbir, sofran, scortisoară (karfa), piper, susan, maghiran, coriandru (kasbour), busuioc, lamaie, usturoi, miere. Puţine mese fără cuscus, orez, linte şi naut!
Cu excepţia Ramadanului, pranzul este masa principala din cursul unei zile. Înainte de tradiţionala tocanita tajine, marocanii întotdeauna servesc o salata. Painea este de asemenea foarte importantă. Ea este folosită pe post de tacam, pentru că aici se mananca cu mâna, după cum probabil deja ştiţi. Cuscusul, ingredient de origine berberă, însoţeşte cel mai adesea carnea de miel sau cea de pui. Dulciurile fac şi ele parte din meniul tradiţional. Două dintre cele mai cunoscute prajituri sunt kaab el ghzal şi halwa shebakia, prima este preparata din migdale şi alune, iar a doua are în componenţă susan si miere şi se mananca cu precădere în timpul postului musulman. Cum conform religiei musulmane, consumul de alcool este interzis, marocanii beau mult ceai, ceai de menta, de cele mai multe ori. Prepararea acestuia este considerată o artă, iar consumarea lui alături de prieteni este unul dintre ritualurile cele mai importante din viaţa de zi cu zi. Marocanilor le place ceaiul foarte dulce şi ca dovadă a aprecierii acestui ingredient, bătrânii spun că odată zaharul conic era parte din zestrea fiecărei fete. Unul dintre sandwich-iurile locale se numeşte bocadillo, a fost adus aici de spanioli şi conţine, pe lângă bagheta de rigoare, salata şi ton sau omleta.
Editura: URBAN Lifestyle
Colectia: Bucataria popoarelor pe care o puteti vizualiza AICI.
Formatul: 100 x 180 mm
Numar de pagini: 192