Era prin anii '80 când mergeam să umplu sifonul. În acele vremuri, ne adunam toți copiii din bloc și mergeam împreună. Era și un moment de distracție, așa încât dacă unii mai aveau sifon în recipient, tot mergeau și-l goleau în drum spre sifonărie; oricum, se întâmpla de multe ori să ne jucăm pe drumul de întoarcere, golind sifoanele și trebuia să mergem din nou să le umplem. Uneori mai ajungeam cu ele goale acasă... Îmi amintesc că iarna făceam ghețuș cu apa din sifon. Ne distram, nu glumă!
Altfel, eram fascinată să privesc mașinăria care producea sifonul, cu buteliile ,,gigant” de CO2 (așa le percepeam eu atunci, la vârsta de 7-8 ani) și întregul mecanism pe care încercam să-l înțeleg.

Cătălina

Pentru mine mersul la incarcat sifoane atunci cand eram mic egal familia unita in jurul mesei. De obicei aveam mereu intre 3-4 bidoane de 2l, de "cola, ca au plasticul mai tare" care ne ajungeau in jur de o saptamana.
De obicei, sambata dimineata, mergeam la sifoane, sa avem sifon proaspat in weekend, cand erau si cele mai frumoase mese in familie. Bunicul era un fel de soda master, el stiind cum sa-l foloseasca a.i. sa nu-i consume acidul, insa toate urmau sa se schimbe cand ....La un moment dat, o colega de-a mea dupa care mi se aprinsesera calcaiele locuia fix langa sifoane. Brusc, am devenit foarte harnic cand era vorba de umplut sifoanele, eu oferindu-ma in mod express sa le umplu paharele cu sifon celor din familie atunci cand le era sete.
De asemenea, tot pro-bono, am hotarat ca voi merge sa incarc fiecare sifon, de indata ce se goleste, sa nu cumva sa ramanem fara :))) Ce vremuri...

Bogdan

Toata copilaria mea am fost urmarita de acest cuvant: SIFON. De ce? Pentru ca il consumam zilnic, era tot timpul pe masa, langa masa, in frigider, in balcon, pe masa de Craciun, la Revelion sau alaturi de siropurile naturale pregatite de mama. Tata era mare amator de sifon, el bea renumitul sprit: vin cu sifon. Imi aduc aminite si acum figura lui cand isi punea in pahar vin si apoi completa cu sifon pana la buza paharului si apoi il ducea cu grija la gura.
Sifonul il iubeam cu totii, mai trist era cand trebuia sa merg sa le umplu. Faceam cumva cu randul, fiind 3 frati. Imi aduc aminte cum stateam la coada in sifonaria comunista cu pereti negriciosi si goi cu sifoanele in mana. Era coada mereu, tot romanul avea sifon! Tata era smecher, avea si niste sifoane cu capsule, dar capsulele se gaseau mai greu iar celelalte erau ”baza”. Copiii fiind si plini de nazbatii, beam sifon cu gura direct din el. Ne umpleam de acid si trageam niste ragaieli maxime de ne prapadeam de ras. Cand veneau si verisorii faceam, fara pregatire prealabila, concurs de ragaieli cu ajutorul sifonului. Fratemiu era mereu the winner, parca il si vad mandru de ”reusita” lui. Mamaaa cu ce pofta radeam!
Ce distractie spontana si ce copilarie frumoasa am avut! Sifonul era tipic peisajului comunist iar acum un Sodastream este in peisajul romanului autentic si care nu mai merge zilnic sa umple sifoane, dar inca vrea sa se bucure de gustul lui acidulat. Un lucru este cert, cu siguranta ragai si de la Sodastream!

Emilia

Copilaria este perioada cea mai frumoasa din amintirea noastra. Ne amintim cu drag de jucariile preferate,de alintarile mamei,de vorbele blande ale bunicilor de primele fructe preferate. Una din primele mele amintiri din copilaria petrecuta la Constanta este casa unde locuiam cu parintii mei.In aceeasi curte cu noi mai stateau cateva familii. Eram "jucaria"lor! Dintre toti tanti Florenta era preferata mea. De ce? Avea ea niste retete de bauturi racoritoare pe care le denumea "cocktailuri jucause". Facea tot felul de combinatii care mai de care mai sofisticate,ziceam noiLe servea in pahare cu picior inalt iar eu ma simteam "adult". Toate aveau sifon dar cel mai special era cel cu cirese amare:freca cateva felii de lamaie cu zahar, adauga doua lingurite de dulceata de cirese amare apoi sifon. Mult sifon pus de la distanta in asa fel incat sa se faca o spuma ce imi gadila placut cerul gurii. Ce amintiri!!! Acum cand la randul meu am copii ii desfat cu aceleasi bauturi cu bule, cum zic ei. Sunt nelipsite in casa noastra. In prag de Craciun, Va multumesc ca mi-ati dat ocazia sa imi amintes de tanti Florenta si bauturile ei cu sifon. #SodaStream

Elena

Exact asa a fost!
Sorin

Franturi din frumoasa copilarie:
...asteptam doar un semn si o moneda de la parinti pentru a si porni in goana dupa apa cu bulbuci...eram fascinata de modalitatea de umplere a sticlelor cu sifon...parca mergeam la un atelier magic...foloseam pet-uri (parintii selectau cu mare grija plasticul ce parea mai rezistent - se uitau la fundul sticlei, pentru a se asigura ca imbinarea e buna, groasa etc., pentru a nu exploda la umplere) cu capete colorate; mergeam cu cate 2-3...Uneori, pentru a ne potoli pofta de suc, mama punea in sticle miere de albine, sare de lamaie si colorant alimentar (preferam verde si portocaliu)...spunea ea ca e mai sanatos decat concentratul din comert (era pe piata acel concentrat la jumatate, pe eticheta caruia scria 6+1 - la o parte de sirop se adauga 6 de apa) sau poate doar era mai accesibil...Intr-o zi, ajunsa in fata blocului, am fost intampinata de copiii de la scara; unul dintre ei, insetat ori curios, mi-a cerut "o gura de suc" - fiind drum relativ scurt de la "sifoane" pana acasa, mierea nu se dizolvase...a luat o inghititura zdravana de miere si a exclamat: "Parca e miere, nu suuuuc!"; am zambit, tinand secret reteta mamei de sirop si mi- am vazut de drum :)

Vio

Eu m-am născut în provincie. Acolo nu existau sifonării. Dar veneam, vara , la Constanța, la unchii noștrii (suntem 4 frați). Bucuria noastră era sifonul. Mai puțin să ne ducem sa le umplem . Aveau 4 sticle ( erau grele) îmbrăcate într-o plasă de sârmă, de protecție. Întrecerea cea mai mare era "bem" sifonul direct din sticla, atunci când alt frate apasă 😊 Și acum când merg in vizită mă servesc cu sifon. Încă mai există în Constanta 😊, dar recipienții sunt preturi cu acel sistem.

Ochiana

Cea mai funny amintire posibila cu sifon din copilărie este o nuntă la care eram domnișoara de onoare, aveam o rochie roz, minunată și cu mult tul. Îmi aduc aminte ca un invitat a agitat bine sifonul și a dorit să-l combine cu sirop de căpșuni. Din păcate, "combinația" în cauză a distrus minunata mea rochie, starea și inclusiv coafura. Bine ca nu mai era și fotograful pe acolo, ar fi fost "cireașa de pe tort" să am poze ale acestui moment trigi-comic :)))

Alina-Maria

Nu o sa uit niciodata cum caram sifoanele 3 etaje pe scari la incarcat la sifonarie . Facea parte din traditia de sarbatori “Incarcatul sifoanelor” .Asa ca nu as putea uita niciodata ziua in care am plecat cu 4 sifoane de sticla la incarcat si m-am intors doar cu doua pentru ca doua au scapat pe scari de la etajul 2 si s-au facut praf pe scara . Au iesit vecinii crezand ca a bubuit blocul 😂 . De asemenea imi aduc aminte cat de fascinat eram de utilajul care incarca sifoanele si gustul bun al sifonului. Imi amintesc ca vara ne bateam cu apa ramasa in sifoane ca de atunci nu erau pistoale cu apa . Cel mai de baza era un sifon de inox de 5 litrii era ingrozitor de carat dar facea o gramada de bauturi deci mai putine drumuri la incarcat.

George

Sifonul devenise must have-ul oricarei mese la inceputul anilor 2008 si povestea a continuat pana in 2013 si chiar mai tarziu. Tata folosea sifonul pentru orice, vara ca sa isi pregateasca spritul cu vinut alb, iarna la mesele grele pe post de adjuvant la digestie. Eu, copil curios, eram mega pasionata de sifon si il consumam cu orice ocazie, si pentru ca eram asa de nerabdatoare sa beau din apa cu bule si sa aud zgomotul turnatului in pahar, care era ca o mica explozie in aerul de langa pahar, luam sticla de sifon si imi turnam entuziasmata direct pe gat, moment in care, aproape inevitabil ma inecam putin. Totusi, satisfactia momentului si ochii un pic rosii, aproape lacrimati erau indicator de placere garantata. Momentul cel mai de pret: eram trimisa zilnic sa incarc sifoanele, de obicei sticle de 2 L, iar tata imi dadea mereu extra bani in semn de compensare, asa ca puteam sa fac oprirea mult asteptata si la caramele. Trecutul roz, mereu este glorios si incarcat de evenimente care generau cele mai autentice si puternice emotii.

Andreea

Amintirile mele legate de sifoane și sifonărie sunt ... din perioada 1986 – 1991. Ne mutasem în sfârșit la casă (din apartamentul de altfel foarte mare și frumos aflat într-un bloc din Constanța). Erau două sifonării în zonă – una în piața aflată în apropiere și una, ceva mai departe, aflată ceva mai departe, în josul străzii. Cea care era mai departe era un pic mai liberă dar ... cealaltă, din piață, era suficient de aproape cât să mă trimită mama pe mine, singură. Cea din piață ... oooo ce cozi!!!! ... pe două rânduri de fiecare dată, până în afara clădirii ... cu multe sifoane lăsate la coadă și stăpâni de sifoane plecați să facă cumpărăturile din piață până le venea rândul. Așadar, fiecare dintre cei de la rând era responsabil de alte câteva sifoane care nu îi aparțineau. Dar ordinea sosirii era neschimbată, fiecare respectându-l pe tovarășul de rând ajuns mai devreme chiar dacă era absent pentru moment. Mirosul încăperii, podeaua din scândură veche și prăfuită, doi angajați cu mănuși mari și șorțuri stranii și niște butelii imense în spatele lor și al tejghelei în fața căreia eram nerăbdătoare să ajung! Și totuși ... mișcarea rapidă, circulară, de la un client la altul în care sigurul zgomot era cel făcut de mașinăria de umplut sifoane și oamenii care șopteau ultima bârfă din cartier! Aromă de amintire, de petreceri în familie, pregătite cu multe feluri de mâncare, cu siropuri făcute de mămici și bunici, bulbucind în pahare, pentru copii și conducătorii auto, și vinul făcut șpriț pentru cei ce râdeau în jurul mesei! Timpuri și oameni de care mi-e dor!

Oana

Îmi amintesc cu foarte mult drag când mă trimitea mama să cumpăr sifon, care îl găseam la parterul unui bloc și eram atât de mică de trebuia să țin distanță de la geamul pe care servea un domn cu o statură masivă, cu parul grizonant și o mustață groasă, că să mă vadă 😂 . Parcă îl văd și acum, pentru a face comanda 😊 , eu salutam tare, cu o veselie aparte în voce, veselie care se datora faptului că în câteva minute primeam mult așteptatul sifon cu aroma care mama mă lasă de fiecare data sa o aleg eu 😊 .

Ancuta

Aveam 10-11 ani, obisnuia tati sa ma trimita sa cumpar sifon de la magazinu de la colt. Aveam acasa sirop de visine facut de mami si ne puneam cu sifon si asta era sucul copilariei. Si s - a intamplat sa ma duc dupa sifon si sa ma intalnesc la intoarcere pe casa scarii cu acel copil nesuferit de la 4 , care ma enerva si care imi placea 😂 . Si el era cu sticla de sifon dupa el, si ne-am “batut” cu sifon. Ne-am udat din cap pana in picioare cu tot sifonul din sticla, am ras si am plans in acelasi timp. Problema e ca eu am ajuns acasa cu sticla goala, si am ajuns sa fiu si pedepsita nu a fost suficient ca am fost udata si bineinteles ca ma simteam nevinovata ca doar nu eu am inceput& #128540; . Ma gandesc cu drag la copilarie si paharul de sifon cu sirop de visine e o amintire minunata.

Diana

Bunicul ne aduna pe toți nepoții la masă și începea cel mai spectaculos lucru pe care îl făcea, avea o superputere ziceam noi, transforma un pahar cu apa intr-o magie de bule și un sirop care le dădea culoare. Au trecut anii și bunicul de fiecare data ne aștepta cu aceeași magie, deși mari fiind preferam sa credem încă in superputerea lui și sa ne bucuram de fericirea din ochii dânsului și de gustul plăcut a apei minerale cu sifon și sirop. Acum, bunicul nu mai este printre noi, însă superputerea lui încă trăiește in amintirile noastre și in apa minerală care o tine in viață.

Andreea

Cine nu isi aminteste sifonul de sticla invelit in plasa de metal si teribil de greu si gros - de unde poate si vorba lentilelor groase ca "fundul de sifon"? Eu una, nu! Aveam oroare de el ca stiam ca e un challange absolut sa merg sa il incarc, intrucat era posibil ca la intoarcerea acasa sa nu mai functioneze liftul pentru ca treaba asta cu liftul cred ca tinea de noroc sau karma ceva... E foarte distractiv sa urci pe scari cu halterele dupa tine! Si cand ajungi acasa sa isi aminteasca parintii ca mai era unul gol pe care nu il vazusera initial. Dupa 4 aventuri dintr-astea de doborat trepte oricat de mult il preferam in locul apei fierte si racite, nici ca imi mai trebuia. Mergeam pe principiul: cine bea sa il umple. Cred totusi ca i s-a facut cuiva de sus mila de mine si a aparut sifonul cu capsule. Alta viata :). Da! Alta viata, alte timpuri dar iata ca atunci cand inaintam in varsta suntem "back to origin" si oricat de buna ar fi apa minerala, tot mai bun e sifonul...are nostalgia lui.

Ema

Copilaria toata mi-a fost marcata de sifon. Sifonul era mereu prezent la noi in casa si toata familia il servea in diverse combinatii: adultii cu vin ( din care cum prindeam momentul gistam si eu putin, repede pana nu ma vede cineva), copii cu sirop de casa ( cel de lamaie era preferatul meu), dar si simplu cu gheata. Cand am crescut putin mai mare, imi venea randul uneori sa merg la umplut sifoane, insa recunosc ca nu era una din activitatile mele preferate pentru ca sincer ma cam temeam de tot ce se intampla in incaperea aceea unde " nenea de la sifoane" manevra siofoanele printre masinariile acelea mari care scotea la final sifonul.rezultatul insa ma bucura mereu fiindca chiar imi placea sifonul! Si sa nu uitam de sifonul servit in locurile special amenajate, prin parc sau la mare vara, unde trebuia sa stai la coada, dar merita in final asteptarea: savuram cu mare placere sifon cu sirop de visine, rece ca gheata :-)

Dana

Sifonul aduce amintiri intregii mele familii. Imi aduc aminte ca aveam mereu cateva sticle si cand ne mai ramanea doar una, eram siguri ca cineva se ocupa sa nu ramanem fara sifon, fie ca era tata sau mama. Sticlele de sifon pe care le-am prins eu erau din sticla, mai tarziu au aparut si cele din plastic. Le reincarcam intr-un garaj la vreo 3 blocuri distanta, era dechis numai in anumite zile si la anumite ore, dar ce mai conta atunci. In zilele calduroase de vara sifonul era perfect adaugand sirop din diferite fructe . Emotia vine din amintirea aromelor si a momentelor petrecute savurand aceste arome.

Iulia

Imi aduc aminte cu nostalgie cand sambata sau duminca tata ma trimitea la sifoane ( doamne, imi vine sa plang - au trecut o gramada de anii). Doar batranii si cei trecuti de prima tinerete , odinioara copii insetati, isi mai amintesc de „dezmatul“ bulelor din gaz din pahar, de zgomotul pe care intreaga aparatura il scotea atunci cand prepara „licoarea“ anilor de demult si de drumurile, dus-intors la sifonaria de pestre strada. Legendarele sticle imbracate in plasa au ajuns astazi veritabile piese de muzeu. Nu in galerii si expozitii ci in pivnita sau in podul casei. Cu o lingurita de dulceata si sifon iti potoleai setea. Chiar mi-ar placea sa mai simt gustul de sifon. Si apa minerala e buna dar dupa ce ai desfacut sticla de cateva ori devine plata. Macar sifonul avea acid pana la ultima picatura.

Aurelia

Pentru mine, sifonul este echivalent cu perioada timpurie a copilatriei cand mergeam la cresa. Asta se intampla pe la 2-4 ani. Nici nu stiu exact varsta, insa imi amintesc clar ceva amotionant despre sifon. Ce imi amintesc cu drag de atunci este ca ne ducea tata pe toti trei luni dimineata la cresa, apoi ne lua de acolo vinerea. Drumul spre cresa era intotdeauna cel mai frumos pentru ca ne opream la sifonerie! Ne bucura pe toti cu cate un "suc" din sifon si arome. Atat de mare era bucuria, ca imi amintesc si acum senzatia aceea piscatoare pe care o dadea sifonul. Pe langa aceasta senzatie, imi amintesc vag cateva imagini cu chioscul stradal din tabla de unde cumparam sifonul si faptul ca era tot timpul frumos afara. Nu bag mana in foc pentru vremea buna, insa sifonul cu sirop sigur ajuta si vremea de afara sa mi se para frumoasa. Am continuat prietenia aceasta cu sifonul si cand am mai crescut, iar alte franturi de amintiri sunt cele cu mine carand sacose grele cu cate 2-3 sticle de sifon. Mergeam cate 2-3 copii din bloc la sifoneria din cartier sa facem alimentarea :) Chiar mi-as dori sa imi amintesc mai mult. Cat am acum este foarte pretios, iar alte amintiri imi vor reveni cu siguranta in momentul in care am sa gust cu drag un pahar de sifon. Multumesc pentru ocazia de a depana aceste amintiri frumoase!

Angela

Am prins anii 80, când sifonul era băutura de bază, fiind cea mai ieftină ”apă cu bule” și cea mai accesibilă. În toate casele găseai acele sticle verzi cu ”cap de sifon”, unele învelite în plasă de sârmă, altele fără plasă. La noi în casă le ținea mama sub masa din hol, pe care eu cu sora mea ne făceam temele. Ce mai ”haioasă” amintire este cea în care, într-o zi în care nu aveam niciun fel de chef să-mi fac temele (aveam 10 ani) și nu voiam decât să fug afară în fața blocului la joacă, dădeam din picioare pe sub masă și am spart un sifon gol. Maică-mea, mare amatoare de sifon dintotdeauna - bea sifon în loc de apă (de prin 2007 tot voia să-și deschidă o sifonărie), a luat foc (n-o stingeai nici cu sifon) și mi-a dat o bătaie... greu de uitat după cum se vede 😊 . Acum 2 ani când am descoperit aparatele SodaStream de la KitchenShop, ca să mă revanșez, i-am luat un astfel de aparat care... s-a ”încins” de atâta folosință 😜 , așa că ar fi super să câștig unul!

ANI

Pe mine mama nu ma lasa sa beau sifon cand eram mica si nici nu se regasea la noi in casa sifonul, ceea ce facea gustul acestei bauturi de un milion de ori mai interesant. Cel mai des am baut cand mergeam sa ma joc cu prietenele mele. Imi placea si cand amestecam sifonul cu suc la plic. Era o nebunie de gusturi si arome dar, acum ca sunt om mare, imi dau seama ca mama mea avea dreptate, era si toxic. Oricum, si acum cand am ocazia sa beau un pahar de sifon, imi amintesc cu drag de copilarie, de acele zile in care singura mea grija era ce rochite sa mai fac pentru papusile mele. Multumesc pentru tot, mama mea draga! Sarbatori fericite si pline de magie, in ciuda conditiilor actuale, tuturor!

Anda

Amintirile legate de sifon se intorc in timp, mai mult de 30 de ani in urma cand ma trimiteau ai mei la sifonaria de la parterul blocului vecin. Coada era pana afara, in strada, si stateam in arsita verii cuminti, in asteptarea momentului cand o sa avanseze coada, sa fim inauntru. Nici nu stiu ce ma fascina mai tare... zgomotul pneumatic si ciclic al pistoanelor masinariei, asemanatoare unui obiect subacvatic verde-albastriu sau multitudinea ghivecelor cu plante prezente peste tot. Sau poate faptul ca uneori, doamna de la sifon, neprevazut, ne dadea cate un pahar de lichid inspumat si rece, pe care sa il sorbim pe nerasuflate in timpul in care cele doua sifoane se umpleau. Asta mai potolea cumva setea si ajuta sa ne incumetam sa pornim spre casa, sa urcam toate cele 4 etaje pe scari, iar greutatea celor doua butelii sa lase urme uitate rapid de inca un sifon, si inca unul, baut pe nerasuflate, inainte ca prada, acea cusca sticloasa invelita in sarma, sa fie predata parintilor si sa ne ducem din nou, la joaca. Multumesc pentru ca m-ati dus cu gandul la acele momente frumoase. Sifonul-acest simbol al placerii si sarbatorilor in familie, merita sa se reintoarca in casele noastre, in forma sa moderna.

Amalia

Amintirile dintr-un oras micut de provincie sunt inca parca stropite de licoarea "piscatoare" produsa de masinariile grozave dar infricosatoare a lu' Nea Ilie. O camera obscura, umeda si intunecata, cu o tejghea de lemn mult prea inalta pentru a te putea ajuta sa scapi de sifoanele de sticla, invelite in plasa de sarma, care te "deselau" goale, daramite pline. Printr-o fereastra micuta, huruitoarea masinarie parea parca obosita de povara sutelor de sifoane de sticla pe care le zguduia usor, iara si iara, pana cand Nea Ilie le elibera din stransoare. Prima oprire era la mai putin de cativa metri de camera micuta, pe care scria cu litere mari, vopsite, "SIFONARIE". Abia acum incepea de fapt magia copilariei! Ce provocare sa bei direct din licoarea plina de bule "intepatoare"! Ce satisfactie sa incingi o batalie cu "temuta incarcatura" grea din sticla protejata de plasa de sarma! Ce erau ele grele goale, dar cum erau pline! Norocul era ca niciodata nu ajungeai cu ele pline, fascinat fiind de bucuria pe care ceva atat de banal aparent, ti-o poate produce, prin diverse jocuri in care te prindeai. Daca nu am uitat de "amestecul cu bule magice", inseamna ca ne-a marcat o copilarie simpla, banala poate pentru vremurile de astazi, dar o copilarie in care inocenta si spiritul familial ne-au facut oameni onesti si frumosi!

Alexandru

u ştiu alţii cum sunt, dar eu când eram micǎ voiam sǎ mǎ fac sifonǎreasǎ. Serios! De câte ori îl însoţeam pe tata la sifonǎrie intram parcǎ în altǎ lume, o lume a oamenilor mari. Atmosfera industrialǎ, maşina infernalǎ care ocupa tot spaţiul sifonǎriei, zgomotele ritmice ale compresorului care parcǎ nu se oprea niciodatǎ, zǎngǎnitul coşurilor de sârmǎ pe care doamna le mânuia cu gesturi scurte şi sigure, pufǎitul gazului la sfârşitul umplerii sticlei, sticla însǎşi, verde-albǎstruie, groasǎ, grea şi cu un ornament de cioc de cocoş pe ţeavǎ, totul era fascinant. Nu, eu nu voiam sǎ mǎ fac învǎţǎtoare sau doctoriţǎ, sifonǎreasǎ voiam sǎ mǎ fac! Sifonul era bǎutura tuturor la vremea aceea. Îmi amintesc de carafele cu şpriţ de la petrecerile adultilor, de sucul gros de vişine sau de cǎpşuni subţiat cu mult sifon proaspat, pe care îl beam noi, copiii … Mie, ca multora de altfel, îmi plǎcea sifonul gol, simplu, limpede şi efervescent, rǎcoritor chiar dacǎ nu era „de la rece”. Dar nu numai la bǎuturi se folosea sifonul. Puţin sifon pus în aluatul de pandişpan îl fǎcea sǎ creascǎ frumos, mama nu folosea niciodatǎ bicarbonat la prǎjituri. La fel, în aluatul de clǎtite, pe lângǎ lapte punea şi sifon, pentru clǎtite pufoase. Tot sifon punea când fǎcea salatǎ de icre, sǎ iasǎ spumoasǎ şi uşoarǎ. Cǎpşunile în sifon le ţinea înainte de a le face dulceaţǎ, ca sǎ rǎmânǎ întregi. Trebuia sǎ ai sifon în casǎ, cum altfel?

Silvia

Eram copil, probabil ca nu aveam mai mult de 7-8 ani.Tin minte ca era vara, eram in vacanta si mama mea ma trimitea la bunici cu mancare, Drumul pana la ei il facem pe bicicleta si imi amintesc si acum ca in momentul in care intram in curtea lor primul lucru pe care-l vedeam era un carucior mic, compartimentat in care erau asezate de bunicul meu sticlele goale de sifon. Imi placeau la nebunie. Era acea sticla groasa :albastra, verde, visinie si transparenta. Erau vechi dar erau frumoase. Sticlele aveau si un fel de model de parca ar fi fost din cristal. In carucior erau asezate la locul lor 6 sticle de un litru si deasupra lor erau puse culcat doua sticle verzi mai noi, de 2 litri care erau imbracate intr-o plasa metalica. Aveam de mers circa 2 kilometri pana la sifonarie. Nu puteam merge pe bicicleta pentru ca nu puteam duce caruciorul cu sifoane. Dar nu era nicio problema, imi placea sa duc caruciorul, singurul neajuns era ca faceam drumul asta doar o data pe saptamana. Imi amintesc ca atunci cand ajungeam la sifonarie masinaria era oprita. Lucratorul o pornea, lua sifoanele unul cate unul si le umplea. Le asezam inapoi in carucior si plecam inpoi. Era mai greu acum, sifoanele erau pline :). Cand in sfarsit ajungeam acasa , bunicul imi facea un pahar de sirop cu sifon. Ma intreba doar: 'Din care sticla vrei?' Pentru mine sunt amintiri frumoase. Cumva sifoanele sunt legate de copilaria mea. Erau acele drumuri pana la sifonarie si rasplata de dupa: un pahar de sirop cu sifon rece.

Adina

Cea mai frumoasă, amuzantă și emoționantă întâmplare legată de sifon....păi, Sifonul era băutura cea mai frumoasă,amuzantă și emoționantă din casă...aveam patru...Buldogul..un sifon din inox lung, destul de mare,8 litri..., Pasca...un sifon rotund, ca o butelcuță,de culoare verde praz, 5 litri...și gemenii , Costache și Florin...două sifoane clasice, sofisticate , din sticlă verde , de un litru...îmbrăcate în plasă fină, argintie, numite așa după domnii sifonari : Costache, peste drum de blocul nostru...morocănos, cu mustață și halat și Florin, pe strada Tăbăcari nr.8, vesel,subțirel,cu părul alb , deșirat...dar, cam departe..și, era mai mereu acolo și soția, o doamnă voinică , cu păr roșu și sprâncenele desenate cu creion dermatograf... ....zgomotul...îmi plăcea zgomotul...și mășinăria aceea mi se părea fascinantă...rotițele care se învârteau...fâsâitul presiunii...umezeala...totul avea ceva aparte...mirosul de lăcătușerie...discuțiile... -Ia zi, nea Costache, cum mai merge treaba? Întreba mama-mare... - Cum șă meargă, coană Hareta, cu sifon... Mereu îi răspundea așa...eu nu prea pricepeam de ce băga sifonul în discuție și credeam, la vârsta mea de preșcolar, că se murdărește cu sifon și umblă așa, ud și cu bulbuci , toată ziua... Da...și cum ieșeam de-acolo, bunica îmi încredința ori pe Costache, ori pe Florin...eu îl duceam mândră , travesându-l bulevardul....dar, n-am să uit niciodată prima gură de sifon pe care o beam fix atunci , cum ieșeam din sifonărie...simt și-acum pișcăturile pe limbă...glasul bunicii: ”Nu mai pune gura direct pe sifon! De câte ori ți-am zis că nu e igienic!Născută , crescută la oraș....!”...și răspunsul, de fiecare dată al lui nea Costache...”Las-o , madam Hareta, asta-i cea mai bună înghițitură”

Lacra

Așa să începem povestea noastră, care de fapt nu este o poveste inventată nici basm, este o secvență cât se poate de reală petrecută cu ani în urmă cu adorabila mea fetiță. Ne-a hărăzit bunul Dumnezeu cu cea mai frumoasă fetiță din univers și ca și cum nu era de ajuns cât era de frumoasă era și foarte isteață și ageră in toate, atât la școală cât și în viața de zi cu zi. Ancuța mea prețioasă avea ca și lucru de făcut pentru casă printre altele și să meargă să umple sifoanele. În afară de faptul că mergea zilnic și umplea sifoanele, îi ieșeau mereu gratis. Cum făcea că zicea că a plătit înainte de a le umple. Nu erau cine știe ce bani pe care ar fi trebuit să îi achite, doar că pentru ea era amuzantă faza în sine. Alteori mergea la piață să cumpere lapte de la țărani și mereu se întorcea cu ceva în plus, dar asta era pentru că se făcea plăcută vânzătoarelor. Sunt tare mândră de fetița mea care acum are si ea la rândul ei un băiețel minunat și o fetiță prețioasă și păstrez în inimă foarte profund toate amintirile împărtășite împreună 😂 .

Anca

Mă numesc Nicolae si am crescut la tara, o localitate numita Sugag, din județul Alba. Nu știu daca ați auzit de sau văzut filmul "An american Pickle", dar aici este promovat acest aparat minune și este considerată bogăție să ai sifon, așa era și in anii 90, o bogăție. Țin minte ca aveam 5-6 ani și aveam o vecina drăguța care avea aproape 20 de ani și căreia i-am spus la acea vârsta așa: "O sa te iau de nevastă și o să aduc sifon de la Sibiu la nuntă!" Vă jur că am pus-o pe gânduri :)) Desigur că și vecinii își amintesc de fiecare data când mă văd acest lucru. Nunțile erau altfel, șprițul era la îndemâna cu acele sticle îmbrăcate în plasă, de aceea nici nu se servea bere pe vremea aceea in Ardeal. Doar amintiri frumoase, mulțumesc anticipat!

Nicolae

M-a trimis tata la sifonărie, cu doua sifoane de sticlă, de 1 litru. Pe drum treceam pe lângă o cârciuma (bar) ,unde era un prieten al tatei. M-a văzut, m-a chemat la el, mi-a umplut sifoanele la dozator și m-a trimis acasă. Sifoanele umplute aveau culoarea cărămiziu. Când ajung acasă tata s-a uitat ciudat la culoarea din sifoane.. A gustat un pahar și și-a dat seama că prietenul lui le-a umplut cu bere. Tata a fost foarte fericit!

Macrina

O fetița zglobie, zvăpăiata și neastâmpărată (eu) care an de an mergea in toate vacantele la bunici. Cu plânsete după fiecare vacanța ca nu voiam sa mă întorc la bloc împreuna cu părinții, deși mereu pe timpul verii îmi era dor de copiii din fata blocului ,de jocurile noastre, de Glume și de năzbâtiile ce le făceam împreuna. In vacanța de vara dintre clasa a II-a și clasa a III-a aveam deja bagajul pregătit cu o săptămâna înainte ca școala sa fie finalizată. Vinerea, după o săptămâna de așteptare eram pregătită sa plec la bunici. Cu un întreg arsenal bineînțeles. Bătrâna Dacia, era copleșită de câte bagaje ar fi putut duce un copil pentru o simpla vacanța de vara. Portbagajul era plin cu bunătăți, de la mâncare și dulciuri, pana la jocuri și cărți.
Ajunsă la bunici abia așteptăm sa plece părinții sa mă pot desfășura in voie. Odată plecați, știam ca pot sa mă distrez cu toți copiii pe uliță satului. Am plecat de îndată la prietenii mei, într-o plasa având o mulțime de napolitane iar in alta mâna duceam de zor o sticla de sifon, mândra nevoie mare sa împart cu ei. Însă nu mare mi-a fost mirarea, când cei mai dragi prieteni ai mei chiuiau și cântau pe Străduța de ziceai ca e vreo nunta in toată regula. De fapt, se băteau cu apa Fericiți ca au mai scăpat de un an de școala. Intru și eu in hora, las plasa cu dulciuri jos și încep sa arunc cu sifon in toți. Simțeam ca sunt in vreo bătălie la cât de entuziasmata ii stropeam, uitând ca sifonul era strict pentru mine și bunicii mei. “Fericirea” nu a durat mult pentru ca in câteva minute tatăl meu era deja prezent acolo... uitaseră sa îmi lase pernița fără de care nu plecam nicăieri. . . Va dați seama ca am plecat de acolo, copiii râdeau, eu am fost pedepsită neavând voie trei zile sa mai ies pe strada..

Nadia

Hey! Povestea mea cu sifon a durat cam toată copilăria: cât timp părinții erau plecați la serviciu, împreună cu fratele meu, duceam lupte cu vecinii de vis-a-vis. Pe lângă cartofi, ceapă, paste și ouă, cu care aruncam unii înspre alții aproape săptămânal, cea mai tare găselniță au fost sticlele cu sifon. Ne făceam leoarcă și noi și vecinii ca să nu mai vorbesc de casa scării, ușile apartamentelor și holurile. La 3 fără zece era regulă: spălam pe jos și la noi și la vecini, să nu vadă mamele că s-a întâmplat ceva.

Ioana

Am amintiri foarte frumoase alături de sifonăria din cartier, îmi amintesc cu drag cum mergeam cu plasa cu sticle după sifon și așa am cunoscut o fata, am făcut cunoștință și în fiecare zi ne plăcea sa mergem împreună; ea aducea sirop de căpșuni preparat de bunica ei, îl puneam în sticla cu sifon și savuram amândoi sticla delicioasa de sifon, sifonul era cel mai delicios suc. Acum nu mai am sifonăria în cartier dar tare mi-aș dori sa mă pot bucura iar de gustul desăvârșit al sifonului.

Cosmin

Îmi aduc aminte cum mă trimiteau ai mei să umplu sticlele cu sifon. Deși nu era o distanță mare pana la sifonărie, de multe ori era sa pic cu bicicleta din cauza lor. Spre norocul sticlelor și al meu, nu am reușit această performantă.
La ceva perioadă de timp, s-a mai deschis o sifonărie care adaugă și un pliculeț de suc in sticla si combinația mi se părea demențiala. Fiind distanta mai mare si eu fiind destul de micuț, îl rugam pe tata să ne ducem cu mașina și să umplem cât mai multe sticle.
Pe vremea aceea, aceste lucruri erau fericire pură. Se pare ca voi ați continuat această tradiție și ați modernizat-o în așa fel încât să ne bucurăm la maxim de această băutură carbogazoasă.

Alex

Povestea mea despre sifon este mult mai ,,veche" ... îmi aduc aminte din copilărie când bunicul sau tata pregăteau sifon (era albastru deschis) cu ajutorul capsulelor ce stăteau aliniate cuminți, în cutia lor de plastic cenușiu și așteptau să le vină rândul spre a fi folosite. Se puneau în ,,urechea" de aluminiu a sifonului ce era răsucită cu grijă să nu facă ,,poc".
Au urmat apoi sifoanele cu recipient din sticlă verde protejate cu plasă de metal pe care le duceam la centre speciale unde erau încărcate. Apoi au apărut ,,capetele" de sifon prevăzute cu ,,țeavă" pe care le atașam la sticle de plastic mai rezistente și pe care le încărcam periodic la un centru de sifoane (le mai folosim și acum uneori) .
Astăzi folosim sifoanele gata încărcate pe care le cumpărăm de la diverse magazine la schimb cu cele deja folosite, pe care le-am achiziționat într-o primă etapă.
Acum însă am aflat că avem posibilitatea să ne preparăm cu ajutorul SodaStream sifon după preferințe ... waw, super cum evoluează tehnologia !

Cristina

Când eram copii, pe prima stradă de lângă noi era o sifonărie. Mergeam la doua zile sa încarc sticlele de sifon ale familiei mele. Obișnuiam sa stau acolo pana plecau toți clienții care doreau sifon, doar ca sa mă uit la acea "mașinărie" imensa care ne făcea apa cu bule, cum ii spuneam noi. Mi se părea fascinant modul de preparare al apei, si felul în care se roteau toate acele piese, dar și sunetul sifonului proaspăt ieșit de sub presiune. Cred ca toți copiii de pe strada ne înșiram in fața standului si așteptam finalul umplerii unei sticle.
Mulțumesc pentru rememorarea acelor clipe.

Valentina

Cine poate uita amintirile dragi din copilărie?... unul dintre acestea era sucul delicios pe care-l făcea mama, când noi - cele trei surori, eram mai micuțe), apoi singurele, din concentrat de diverse fructe (mmmm....) si sifon... deliciu !!! Cel mai amuzant era sa privim dansul bulelor de aer în lichidul vâscos la început, apoi, când se umplea paharul, chiar la suprafața!... Chiar daca, atunci când eram destul de măricele pentru o sarcina atât de grea, trebuia sa îndeplinim si sarcina de a merge sa umplem sifoanele... acele sticle groase cu protecție de plasa de sarma... noi tot am găsit din aceasta o sursa de joaca! Măricele fiind, la fel ca si mai aproape toți copii de la bloc, care eram cam de-o seama, am inventat de cel mai frumos joc războinic: udatul cu sifonul... împărțiți in tabere de mici războinici, fete si băieți... astfel, uneori se întâmpla sa ajungem acasă uzi si cu sifonul aproape gol... Pedeapsa daca ne prindeau părinții?... nu mai umpleam noi sifoanele (răpindu-ne plăcerea de a ne juca si uda cu el) si eventual, o mica chelfăneala... Dar asta nu ținea prea mult, ca eram iertați si o luam de la capăt...

Daniela

Și acum îmi amintesc locul unde era magazinul de umplut sifoane. Abia așteptam ca mama sa mă trimită să le umplu. Nu aveam răbdare sa ajung acasă să îmi pun în pahar, așa că beam direct de la sursă, îmi aduc aminte ca de la atâta presiune îmi lăcrimau ochii. 😅 &#129325

Ella

Și acum îmi amintesc locul unde era magazinul de umplut sifoane. Abia așteptam ca mama sa mă trimită să le umplu. Nu aveam răbdare sa ajung acasă să îmi pun în pahar, așa că beam direct de la sursă, îmi aduc aminte ca de la atâta presiune îmi lăcrimau ochii. 😅 🤭

Ella

Sifonul a făcut parte din viața noastră pe vremea lui Ceaușescu! Era la coltul blocului o sifonărie de la care mă aprovizionam cu sirop + sifon, si nu plecam spre servici fără sticla de 1 kg. din băutură preferata! Alegeam in fiecare zi alta aroma...si buna mai era vara pe căldura, când placam cu sticla aburita, bucuroasa ca am reușit sa cumpăr! Pentru ca nu era chiar așa ușor, fiind mereu coada, si eu eram mereu in criza de timp!

Viorica

Tatăl meu obișnuia să cumpere sifon...si era o adevărată provocare sa beau din el....fără sa nu îmi dea lacrimi...câteodată simțeam ca îmi revine prin nas 😂 😂 😂 😁 Acum de fiecare dată când am ocazia...si vreau sa îmi aduc aminte de clipele petrecute cu el...îmi cumpăr sifon...pentru ca e unul din lucrurile care mă ajuta sa ii păstrez amintirea vie.

Anca

Îmi aduc aminte cu drag, de gustul sifonului din copilărie, mergeam cu sora mea după sifon, adăugam si sirop de căpșuni, si până ajungeam acasă o sticla o beam pe drum, pentru noi sifonul era o delicatese pentru ca locuiam in oraș. Ce amintiri frumoase!

Sorinel

Îmi aduc aminte cu drag de gustul sifonului din copilărie, mergeam cu sora mea după sifon, adăugăm și sirop de căpșuni și pana ajungeam acasă o sticla o beam pe drum, pentru noi sifonul era o delicatese pentru ca locuiam la sat și doar la sfârșitul săptămânii ne puteam bucura de el pentru ca sâmbăta și duminica o petreceam în oraș.

Paula

Era undeva la începutul anilor 2000. Trăind într-un oraș mic, nu aveam prea multe sifonarii, dar norocul meu a fost ca aveam una fix la 2 blocuri distanță deci pot spune ca eram privilegiat din acest punct de vedere. In fiecare sâmbătă dimineața, mă trezeam vesel pentru ca știam ca e rândul meu sa încarc sifoanele. Îmi amintesc ca aveam 2 sticle de cola la 2 litrii pe care le transformasem in sifoane. De multe ori vecina mea lasă sifoanele la ușa si eu știam ca trebuie sa le încarc si pe ale ei. Aveam 8-9 ani si mă chinuiam cu 4 sifoane.( ce vremuri frumoase 🙁 ). Partea care îmi plăcea cel mai mult pe atunci la încărcatul sifonului era sa pun suc concentrat in sifon si după sa îl încarc. Ce arome avea acel suc 😂 . Alta poveste care mă leagă de sifonărie sunt momentele când veneam de la fotbal si mergeam sa bem o halba cu sifon. Pe vremea acea costa 500 de lei o halba( 5 bani actuali). Ce bucuroși eram daca avea unul din noi 5000 de lei(50 de bani). Niște vremuri foarte frumoase, când nu aveam nicio grija. 😊

Ovidiu

Bunicul ne trimitea de 2 ori pe săptămâna după sifon, pe noi 3, cu 2 sticle de sifoane. Într-o zi am venit fără sifoanele umplute, pentru ca am trecut pe la bâlci si ne-am luat de bani înghețata si vata de zahar. Bunica ne servea cu sirop de trandafiri sau sirop de căpșuni, peste care punea sifon scos din beciul răcoros. Cel mai bun suc ever!

Cristina P.

In anul 1988 avem 8 ani si pe atunci mergeam sa încărcam sifoanele de sticla la Sifonărie. In vara acelui an, bunicul m-a trimis sa încarc 2 sifoane, iar daca este închis mi-a spus : “să vii acasă doar cu gâtul sifoanelor “. Zis si făcut, am găsit închis, am spart sifoanele de stâlpul de electricitate din fata casei si am ajuns triumfătoare in fata bunicului, mandră că am îndeplinit misiunea cu succes!!! Isprava a fost povestită de-a lungul anilor, bunicul mândru ca avea o nepoțică ascultătoare!!!!

Cristina O.

Ce dor mi-a venit de perioada copilăriei mele, asta datorita d-voastră si minunatelor produse 😍 . Sifonul era pe vremea mea (anii 80) o mare fericire. Când tata le încarcă sau mă trimitea pe mine si pe fratele meu sa le încărcam, simțeam ca toata lumea este a noasta ❤. Cel mai mult îmi plăcea sa beau direct de la "țeavă" deși riscam sa fiu muștruluita de tata, nu conta asta, important era ca eram foarte fericita. Bunica era cea care ne făcea un delicios sirop de trandafir care era adorat de noi, împreună cu sifonul. Frumoase vremuri, acum le regretam pentru că, copii din ziua de azi nu se mai bucură de nimic, asta pentru ca unii au prea mult, alții deloc. :( Va mulțumesc, sărbători fericite! 🤗

Carmen

Bună, am 50 ani deci am apucat sifoanele din bidoane de inox la 10 l. Îmi aduc aminte, prin 1992 aveam din sticle de plastic, mi s-au crăpat în mașină, off totul ud am găsit dimineața 😂 ! Nu am mai cumpărat o perioada bună de timp! Mi-ar place în bucătărie unul acum! 😘

Nicoleta

A fost odată ca niciodată ca daca n-ar fi fost nu s-ar mai povesti.
O fetită mica de 7 anișori.
Zi de zi mergea, la capătul satului, sifon sa ia.
Într-o zi cu soare si pofta de joaca.
Cu prietenii s-a întâlnit si năzbâtii au făcut.
Sifoane au umplut si au plecat spre casa rapid dar nu au ezitat sa înceapă sa se stropească.
Rapid sifonul din sticle a dispărut, surpriza mare bani n-a mai avut.
Vai ce sa facă!
Acasă nu poate sa meargă.
Rapid o idee năstrușnica a pornit si sticla de sifon sa o desfacă.
Cu chin cu vai a reușit iar apa din fântâna a pus rapid.
Acasă ajunsa a fost certata, părinții s-au prins de năzbâtii ca sticla a fost deteriorata.

Abby

Am avut sticle de sifon in mașina, una dintre ele s-a acidulat atât de rău încât s-a spart sticla. Ca sa nu umplu mașina de apa, am scos mana pe geam, țineam sticla in mana si țâșnea, ziceai ca spălam parbrizul cu apa din abundență, noroc ca eram in dreapta, au murit oamenii de ras pe strada. 😂 😅

Amalia

Am mers de mic cu bunicul meu pe scăunelul din fata pe bicicleta, in vale la sifonărie. Când ajungeam, lua plasa de rafie cu cele doua sticle de 3l, învelite in plasa de sarma si cu cap metalic din coșul din spate. Rezema bicicleta de gard, mă lua de mana si îmi spunea: uite, de aici vine apa cu bulbuci. Cand am intrat, parca era o fabrica cu sonde ca de petrol, unde puneai sticla si le umplea cu sifon. Stăteam de fiecare data cam jumătate de ora, timp in care, meșterul cu barba alba ca de moș Crăciun, imi explica ce si cum. Când ajungeam acasă, beam un pahar de apa cu bulbuci, amestecat cu deliciosul sirop de zmeura al bunicii si mă puneam la somnicul de amiaza. Acum, ei nu mai sunt, nu mai este nici casa, nu mai este nici sifonăria... nu mai sunt nici eu copil ci am unul.. am si apa la pet. Sărbători binecuvântate!

Ciprian

În copilărie toți copiii de pe scară așteptam cu nerăbdare să auzim clopoțelul celor cu căruța de sifon...fiind un oraș de provincie, distribuția sticlelor de sifon se făcea cu căruța...să vedeți "bătălie" pe locurile de la rând ca să prindem sticle pline. Foarte frumoase vremuri...singura grija...să ne întoarcem cu sticle pline de sifon in casa 😊

Cristina D.

Am fost in generația care a prins sifonăriile tradiționale. Aveam una in cartier si bineînțeles ca mă duceam săptămânal la umplut sifoanele. Sifonăria era un spațiu cam mohorât unde trona ditamai mașinăria. Acolo servea o doamnă serioasă, masivă, care-mi înșfăca sticla de sifon învelită în plasă de metal și o așeza într-un loc anume. „Monstrul“ se punea în mișcare și plimba sticla de sifon în mișcări sus-jos, scoțând un sunet asurzitor. Nu-mi plăcea partea aia, dar pentru sifon, ce nu înduram eu? Și mă întorceam fericită acasă, unde îmi făceam suc la pliculeț, asta daca nu-mi făcea tata vreo surpriză și îmi aducea Brifcor. Sifonul învelit in plasa stătea mereu in bucătăria noastră, mai ales vara. Și acum am sticla de sifon în pod, e unul din obiectele care îmi trezesc amintirea unor persoane plecate dintre noi și a copilăriei mele..

Roxana

Când eram mică, am mers cu toată familia într-o expediție pe care nu o pot uita: la cules muguri de brad. Mama a făcut sirop (muuulți litri, am avut vreo doi ani), iar mie îmi plăcea să merg să cumpăr sifonul. Acolo era mai mereu rând, însă mereu ajungeam în față imediat. 🤭 Să beau sifon cu sirop e și acum o bucurie și mă bucur că există în Iași un local unde pot merge pentru a beneficia de acest tratament pentru suflet ❤

Ana-Maria

Îmi aduc aminte parca acum 15 ani când mă ducem la tata la servici; ii ceream mereu bani sa îmi cumpăr sifon de la un magazin care vindea sifon și suc. Mulți oameni veneau sa cumpere sifon cu bidoane mari deoarece era foarte ieftin și foarte bun sifonul; tata bucuros venea cu mine stand amândoi la coada. Cam 5-10 min pauza lui de masa și-o petrecea alături de mine făcându-mi mie plăcerile...pe lângă faptul ca este o amintire minunată despre tatăl meu, datorită sifonului avem amintiri plăcute și memorabile, când ajungeam la sifonator beam mai întâi 2,3 pahare de sifon cu suc apoi luam și la bidoane .

Georgiana

Când eram mică tata mă trimitea la 2 zile să umplu cele 4 sifoane pe care le aveam. Într-o zi mă duc să umplu sifoanele, mă reîntorc acasă cu sifoanele pline, și se apropie de mine bunica mea, care stătea lângă sobră și deodată bunica ia un sifon și îl ridică în sus. Însă sifonul s-a descărcat, lichidul se duce tot pe bunica și o udă ciuciulete. Pe mine m-a apucat râsul iar bunica fulgera de nervi și m-a dat afara din casă (ieși afară, dispari din ochii mei copil pus pe șotii) eu am ieșit afară și am început să râd în hohote făcându-i un necaz bunici.

Ionela Loredana

Cine nu-și aduce aminte de sticlele verzi, cu plasă, de acum 20-25 de ani. Sticle care ne aduc aminte de vremuri îndepărtate și de copilărie. Copil fiind stăteam la rând bineînțeles pentru a cumpăra sifon, cu gândul la siropul pe care mama urma să mi-l facă acasă, sirop cu gust de vișine. Bineînțeles că o aveam după mine pe prietena mea care mă ajuta sa duc sifoanele. Câteodată aveam surpriza sa ne spună vânzătoarea ca-i pare rău dar s-a oprit apa 😜 și nu ne poate face sifon. Îmi amintesc cum pana acasă ne udam puțin cu sifon în încercarea noastră de a-l consuma direct din sticla

Otilia Petronela

Sifonul a făcut parte din viața mea și din viața multora, pe timpul lui Ceaușescu. Aveam la parterul blocului o sifonărie deschisă. Îmi aduc aminte că era coadă întotdeauna, lumea folosea sifon in loc de apă minerală, la șpriț sau băut ca atare.
Îmi amintesc că aveam băiatul mic, vreo 3 anișori, când a găsit sticla într-un colț, a pus-o la gură și a apăsat. Nici când îi dădeam lămâie nu reacționa așa cum a reacționat când a dat de gustul acidului. Am ras cu toții...săracul copil nu s-a mai apropiat de sticlă niciodată.

Ștefi Ștefa

Vremuri frumoase mai trăiam, Când după sifoane mă duceam! Pe o străduța din oraș
Stăteam la coadă mintenaș.
Si îmi amintesc pe doamna ce umplea,
Sifonul cu apa și bule ca de mărgea.
Puneam sifonul la gură,
Și mă stropeam pe măsură. Ce apă..... bună!
Nu era sărbătoare fără sifonul din dotare, Îmi plăcea sa apăs tare,
Pe mâner... si sifonul țâșnea, fâșâia cu apa cu bule in pahare! Sifonul era o "bijuterie "
Iar acum o frumoasa amintire din copilărie.

Gabriela

A fost odată ca niciodată,
Când beam sifon nu apă plată!
Era la mare căutare și fiecare avea, O sticlă de sifon la masa sa!
Nu era chiar ușor să încarci, ce crezi, Tot la coadă stăteai pân' la amiezi. Așa se trăia în anii ce ne amintesc, De copilăria pe care o iubesc!
Sărbători frumoase, fericite, Cu sifon și sirop petrecute!

Gabriela

Era undeva in anii 97-98 un cartier din Aviație căminul mătușii mele si al verișorilor. Eu aveam 7 ani, ei 10 ani, respectiv 13 ani. Datoria lor era sa meargă o data la 2 zile la sifonăria din cartier. Totul se făcea cu rândul, eu, pitica de pe acolo nu ratam ocazia sa plec la o plimbare și hop -top mereu eram cu unul dintre ei. Eu căram sacoșa cu peturi goale la dus, ei cu cele pline la întoarcere. Și cum totul se făcea cu rândul, verișorul, dragul de el, a zis sa schimbam ordinea. Și așa, am carat eu de câteva ori sacoșa cu sifoane pline, pana când a recunoscut ca a fost un fel de tachinare la adresa “piciului” din casa. Eu eram mereu “naiva” care cădea in toate “plasele” Povestim ai acum despre cate si mai cate îmi făceau....

Claudia B.

Am multe amintiri frumoase! Sifoanele atunci nu erau ca acum. Îmi amintesc că mergeam cu sifoanele verzi din sticlă la sifonăria din sat și când ne întorceam acasă puneam în pahare sirop de fructe cu sifon si beam cu frații mei.

Claudia

Nu-mi amintesc bine, dar cred ca cu trei lei umpleam trei sifoane ? Nu știu de ce îmi amintesc moneda de trei lei într-o mana, cu un sifon și doua în cealaltă mană. Eram fascinată de modul în care se umpleau sifoanele, de cum le punea cu capul în jos într-o mașinărie și cum nivelul apei din el creștea ușor. Și locațiile aveau ceva deosebit, căci se întâmpla câteodată să nu fie apă sau să nu meargă instalația la sifonăria de lângă bloc, și mergeam la altele. Trei aveam în zonă, câte una pentru fiecare complex comercial, fiecare cu alimentara, măcelăria, tutungeria (cum mirosea in tutungerie a tutun, săpun și parfum!) și magazinul de pâine aferent. În sifonărie curgea timpul altfel, afară lumea era agitata, înăuntru timpul se măsura în centimetri de lichid crescuți lent în nivelul sticlei întoarse cu fundul în sus. Întotdeauna era plin de flori, puse pe caloriferul de lângă fereastră sau pe suporturi artizanale din fier forjat, flori și umezeală. Asta îmi amintesc eu când mă gândesc la sifoane. :) Și la siropul dulce de vișine, cu sticla lui deosebita.

Adriana

Îmi aduc aminte de sifoanele acelea grele din sticla, mergeam să le umplem și beam din el și ne stropeam și ne înecam cu sifon pentru că avea prea mult acid. Era o veselie mare .....Îl beam cu toate siropurile existente atunci! ..O bunătate....ce amintiri frumoase! Deasemnea am apucat și acele capsule, băgai capsula, puneai apă în sticla specială, înfiletai și aveai sifonul! :)

Nicu

Eu nu pot uita cum stăteam mereu cu grijă până ajungeam acasă cu sticlele de sifon fiindcă deși aveau plasă știam ca ar fi periculos daca s-ar sparge. Părinții ne făcuseră instructajul dar apoi toată responsabilitatea era pe umerii noștri. De aceea mi-amintesc de acele momente ca de lecții de responsabilitate și independență fiindcă eram responsabili și de sticle, și de bani dar mai ales de noi. Cel mai drăguț era ca pe drumul spre casa treceam printr-un părculeț și mai pierdeam vremea cu alți copii pe care îi știam din școală. Așa ca în una din zile pe lângă un pahar de vorbă am împărțit cu ei și sifonul. Îl ridicam frumos deasupra capului, apăsam pe mâner si apa acidulată ne răcorea rapid. Ce vremuri!

Alexandra Lavinia

Aparatul de sifon era la coltul blocului și pe la 6 ani era activitatea mea plina de responsabilitate. Tata mă supraveghea, coborând cu mine, de la distanta, cu vaga idee că trebuie sa mă descurc singură. Dar, într-o zi, din graba și entuziasm, am căzut pe scări cu plasa de material în care erau sticlele cu sifon. Atunci lecție de "neatenție și treabă făcută cât mai repede să scapi de ea".. Happy old days!

Mihaela

Sifonul face parte din amintirile și copilăria mea petrecută la bunici. Mergeam cu bunicii și fratele meu să umplem sticlele cu plasă de sârma peste ele cu sifon de la sifonărie care era destul de departe. Le puneam într-un căruț și așa le transportam fiind multe și grele 😊 . Momente unice și speciale, amintiri pe viață. ❤

India

Îmi amintesc cu drag cum mergeam pe la începutul anilor ‘90 la un sifon cu băieții, după ce jucam fotbal în curtea scolii. Era “răsplata” de după câteva ore de alergat în soare. Sifonul îl serveam la un chioșc amărât, la parterul unei case din apropierea școlii. Plăteam 5 lei din ăia vechi, monezile alea MARI, din aluminiu. Nu as putea spune că e mai bun decât orice suc sau apă minerală de acum, dar în amintirile mele este.

Vlad

Pentru mine, când mă gândesc la copilărie, îmi vine imediat in cap imaginea cu mine si sora mai mica atunci când bunicii ne trimiteau la sifonărie. Am crescut într-o comuna din județul Tulcea iar duminica, după terminarea târgului din sat, era un fel de tradiție sa mergem " la sifon " pentru a-l avea pe masa de prânz. Aveam sifoane de toate felurile, din sticla verde acoperita cu o plasa metalică gri, fără plasa, de 1.5 l sau 2 l, am avut chiar si improvizat de noi dintr-o sticla de plastic. Ajungeam la nea' Gheorghița, ne puneam frumos la rând si eram fascinata cum poate omul sa fac sifon din apa de la fântâna din curtea lui. Atunci nu înțelegeam de unde are butelia aia mare cu " bule", de ce da la o roata ca sa facă sifonul si mai ales cum poate sa umple o sticla care sta invers. De atunci si pana in prezent, sifonul este una din plăcerile mele vinovate si încă ocupa un loc de cinste pe masa de prânz.

Oana

Mergeam la țară, petreceam pe acolo destul de mult timp din vacanță și mă bucuram de natură și de minunățiile ei. Pe lângă cutreieratul ulițelor, grijă de animăluțele din curte și altele, eu trebuia să mă ocup mereu de umplerea sifoanelor. Mă înarmam cu 4 sifoane și picioarele mă duceau singure până acolo. La întoarcere, răsplata era un pahar mare cu sirop de fructe și sifon rece! Minunat! Și acum parcă îmi amintesc ce senzație de răcoare aveam după!

Rodica

Îmi aduc aminte când mergeam sa umplu sifoanele și pana ajungeam acasă un sifon era deja consumat! Gustul sifonului este unic! Mi-ați făcut pofta de sifon 🤤 🤤

wild_black_kitty

Eu îmi amintesc cu drag de momentele din copilărie, când mergeam la sifonărie! Îmi cumpăra mama un sirop de lămâie, pe care îl adăugam acasă in sticlele de sifon, apoi mergeam la sifonărie, sa adauge sifon in sticla, peste sirop. In felul acesta, aveam parte de un suc delicios, cu aroma de lămâie! De asemenea, îmi amintesc ca țineam mereu un sifon in frigider, la rece, din care obișnuiam sa beau direct din sticla, iar tata mă dojenea mereu, spunând-mi sa nu mai beau asa si sa imi in pahar. :)

Andreea S.

Îmi aduc perfect aminte de verile calde când mă trimiteau părinții mei după Sifon la un bătrânel tare simpatic care întotdeauna îmi dădea un bănuț înapoi....frumoase vremuri.... si bineînțeles de sucul făcut cu sirop de căpșuni si sifon.

Marcel

Îmi aduc aminte cu drag de plimbarea cu bunicul meu la sifonărie.
La dus aveam amândoi cate o sacoșă plină cu sticle, la întoarcere însă, ducea el ambele sacose.
Într-o zi de toamna, bunicul fiind la lucru, mă roagă bunica sa merg sa umplu o sticla eu singura, îmi dă
bani, si bineînțeles, faimoasa sacoșa de bumbac.
Trecând pe lângă băcănie, vad in geam marmeladă, intru si zic ca vreau sa cumpăr de toți banii, uitând ca mai trebuie sa plătesc și sifonul.
Bineînțeles, m-am întors acasă, uitând de sifon.
Bunica s-a distrat teribil când a văzut cu ce cumpărături m-am întors. Si acum când ne aducem aminte ne amuzam.

Iulia Cristina

Îmi amintesc cu drag de acele momente când mergeam la bunici si scoteau pe masa o sticla de suc de struguri si una de sifon; iar in urma cu ceva timp am găsit sticla de sifon cu capsule a mamei de când era mica: o adevărata comoara.

Marta-Brândușa

Povestea mea cu sifonul este de când eram copil și mergeam deseori să încarc sifoanele familiei. Eu preferam sifonul cu sirop, era o bucurie sa beau la masa, tatăl meu la fel era consumator de sifon pe care îl bea in locul apei. Aveam multe sticle sifon, o mini colecție sa zic așa!

Simona

O amintire frumoasa este din copilărie când mama mă trimitea sa încarc faimosul sifon de sticlă și eu pe drumul spre casa beam din el și ajungeam jumătate cu el acasă. Apoi mama ne făcea sirop cu sifon. Ce copilărie frumoasa!

Alina

Una din cozile de stat la sifon s-a încheiat cu o bătălie din care au rezultat tricouri ude:)) Si culmea ca aveam bani sa le umplem din nou. Totuși nu am scăpat de urecheatul de acasă.

Suzana

Cea mai frumoasă amintire legată de acest subiect este din 1984, din perioada în care mergeam cu bucurie spre punctul de încărcare cu cele 3 sticle cu plasă metalică, deși erau destul de grele pentru mine. Acolo aveau și suc la dozator Tec, pe care îl primeam gratis, fiindcă îi eram dragă vânzătoarei. Aveau o înghețată delicioasă, pe care nu am mai găsit-o nicăieri în lume. Încărcam sifoanele și le duceam străbunicului, care punea sifon în vin ca să nu fie prea tare pt inima lui, iar noi, nepoții, îi goleam sticlele în câteva zile, punând sifon în concentratul de suc de vișine luat de la magazin. Iar el era puțin încruntat când găsea sticlele goale, apoi zâmbea și făcea glume, dar nu ne certa niciodată. Erau printre preferații tuturor copiilor de pe uliță, pentru că împărțeau din toată inima bunătățile pe care le aveau, din toată sărăcia lor de muncitori la CAP. Și uite-așa, mi-am adus aminte cu drag de copilărie, de renumitele sifoane și de străbunicii mei. 😍 😍

Nicol

Când eram mica mama mă trimitea cu sticla de sifon pentru ca sa o încarc si mergeam cu copii si într-o zi am pus sticla jos si mă jucam liniștita si când sa plec nu am mai găsit-o, am început sa plâng pentru ca mă gândeam că mă cearta mama, dar am scăpat ușor.

Maria

Într-o zi mama m-a trimis sa încarc 2 sticle cu sifon si m-am întâlnit cu un copil. M-a chemat la el sa ne jucam si am uitat sa merg sa încarc sticlele si la magazin se închisese. Mama m-a certat și în seara aceea nu am avut voie la televizor ca pedeapsă.

Dumitru

Mulți ani la rând am mers cu sifoanele la reîncărcat; eu fiind cea mai mare dintre frați mă trimitea aproape zilnic la sifonărie. Nu era foarte departe de casa, la doua stații de autobuz. Într-o zi când am mers să le reîncarc, în fata mea mai era cineva și avea sticla de plastic cu recipient de reîncărcare si a bubuit una din sticle. Știu ca am ajuns acasă si ii spuneam mamei ca eu nu mai merg cu sifoanele ca m- am speriat foarte tare; daca bubuie si al nostru. Până m-a convins mama ca nu este cazul la al nostru, noi având de sticla.

Janeta

Îmi amintesc cu plăcere de copilărie, când mergeam cu tatăl meu sa umplem sifoanele. Mergeam cu mașina, deoarece sifonăria era la 15 km depărtare de casă. Stăteam la rând, cam o oră, dar așteptarea merita. Când ajungeam acasă, totul era pregătit de mama: sirop de brad, pahare si chec. Eu voiam sa pun sifon in pahare si de fiecare data udam toata masa, inclusiv bluza de pe mine, pentru ca apăsam tare pe pompița sifonului ☺.Dar mama rezolva problema apăruta si ne savuram fericiți paharul cu sirop si checul cald. Amintiri frumoase si fericite!!!

Alina

Îmi amintesc cu nostalgie când mergeam la sifonărie să încarc sifoanele apoi veneam acasă si mama îmi turna într-un pahar sirop de zmeură peste care adaugă sifon. Uff ..Un deliciu 😍 Ziua când mergeam la sifonărie era una plină de bucurie pentru ca mă întâlneam cu toți prietenii..(Si pe ei ii trimiteau părinții 😂 😂 )

Iuliana

Am 47 de ani cum să nu îmi aduc aminte când mă trimitea mama la sifonărie locuiam în Târgoviște în micro 6 era o sifonărie în spatele unui bloc îmi plăcea să mă duc ptr că acolo erau foarte mulți copii și aveam motive sa mă vad cu prietenii mei țin minte că am spart o sticlă și am rămas cu plasa îmi era teamă să mă duc acasă așa erau vremuri mult mai frumoase atunci fată de prezent.

Daniela

Fiind cea mai mare dintre frați, si părinții fiind mai mereu la serviciu sau cu treburi, eu eram cea care trebuia sa stea la coada la lapte, la pâine, la sifoane, la suc. Sifonăria era in cartier, la câteva străzi distanta, într-un spațiu la parterul unui bloc turn. Uram sa stau la cozi si sa car sacosele cu sifon, dar îmi plăcea sa beau sifonul "apa cu bule" rece. Si acum prefer mai mult apa minerala, decât cea plata. Așa că îmi doresc un aparat de făcut sifon.

Eram copil si mama m-a trimis cu sifonul de metal la umplut, ca aveam musafiri. Am plecat rapid cu bicicleta si, balanța cum sunt, m-am decis greu pe care podeț sa intru din sosea spre chioșcul de sifoane, care era lângă o bodega, așa ca...am ales diagonala, adică am căzut in șanț, am făcut roata 8, mi-am făcut o cicatrice la mana, pe care o am si acum si pana anul trecut nu m-am mai urcat pe bicicleta, cat despre deliciul celor de la bar...nu pot decât sa îmi imaginez cat au ras de mine.

Victoria

După ce mă trimitea mama in fiecare sâmbătă sa umplu sticle cu sifon, veneam acasă și goleam sticle de sirop amestecate cu sifon ❤ Best juice ever ❤ sifonul făcea parte din fericirea copilăriei

Alexandra

O amintire de neuitat cu sifonul este ca mereu mă trimiteau ai mei sa le încarc la piața. Prima data erau niște capsule pe care le încărcam si le puneam acasă la sifon. După aceea au apărut sifoanele acelea de plastic pe care le umpleam, iar cel mai tare moment era când puneau si concentrate de cola sau alt suc si se colora sifonul.

Cristina

Îmi amintesc cu drag acum când mă trimiteau părinții sa încarc sifoanele, eram puțin mai mare decât ele dar duceam mereu la capăt misiunea - la final primeam dulcea recompensa: un pahar mare cu sifon si sirop de căpșune făcut de mama.

Amalia

Despre și cu sifon am multe amintiri. Toata copilăria făceam drumuri lungi împreuna cu tata sau cu fratele meu pentru a le umple, eram fascinata de tot ce înseamnă aparatura, proces, de multe ori nu așteptam sa ajung acasă, beam pe loc, sifonul proaspăt. Îmi plăcea foarte mult sa combin sifonul cu sirop, era un deliciu. Când mergeam in vacanta la bunici, aveam o prietena a cărui tată deținea aparatura pentru încărcat sifoane, eram tare fericita ori de cate ori mergeam la ea, si acum îmi amintesc zgomotul pe care îl scotea atunci când baga sifonul la încărcat.

Amy